zambetgratisblog
Menu
  • Home
  • About me
  • Beauty
  • Lifestyle
  • Social
  • Travel
  • Din viata mea
  • Contact
Menu

3 greşeli majore în aplicarea fondului de ten

Posted on January 31, 2017June 4, 2018 by Gia Gianina

3 greseli majore in aplicarea fondului de ten

Noi femeile ne dorim întotdeauna acel look de porţelan. Faţa să fie mată, sau mai nou, glowy (un trend vedetă în anul 2016) şi fondul de ten să arate miraculos. De asemenea, ştim că aplicat aşa cum trebuie, poate arăta atât de natural încât va fi confundat cu pielea noastră. Exista şi cazuri opuse, când riscăm să ne îmbătrânim fără intenţie, ba chiar să ne evidenţiem toate imperfecţiunile pe care vrem să le ascundem – aplicând un fond de ten necorespunzător.

Am descoperit câteva greşeli ce odată analizate, mi-au schimbat percepţia. Am dorit să scriu despre ele în ideea că poate vă vor ajuta şi voi să le identificaţi în rutina voastră, dacă există bineînţeles. Şi să vedem ce este de făcut pentru a nu le mai repeta.

     1. Nuanţa este prea închisă sau prea deschisă 

Cea mai mare greşală se poate întâmpla chiar în momentul achiziţiei fondului de ten. Ajungem acasă şi observăm că nuanţa aleasă este prea deschisă (lucru pe care îl mai poţi îndrepta într-un fel sau altul), sau prea închisă – aici este şi mai grav, deoarece nu ne dorim să arătăm ca soba de teracotă a bunicii. Trucul meu când merg la cumpărat fond de ten: aleg să testez produsul pe gât, nu în bărbie (aşa cum ne recomandă specialista din magazin). Dacă pe gât nu se cunoaşte diferenţa, atunci este nuanţa potrivită pentru mine. Fac asta doar atunci când cumpăr un produs pe care nu l-am mai folosit, pentru că de obicei, ştiu ce nuanţă folosesc şi mă duc “chitită” să o cumpăr tot pe aceea.

3 greseli majore in aplicarea fondului de ten
Până să intrăm în iarnă, foloseam altă nuanţă, şi anume 2N1 Desert Beige. Am hotărât să încerc alta acum deoarece mi se părea că cea veche nu se mai potriveşte cu tenul meu la fel de bine. Plus că mai niciodată nu o găsesc pe stoc!

În ultimă instanţă, dacă avem ghinionul şi cumpărăm o nuanţă prea închisă, există şi o salvare, care se numeşte Shade Adjusting Drops Lightening – şi anume picăturile pentru deschiderea fondului de ten de la The Body Shop. Dacă nu aţi auzit de ele până acum – acestea au rolul de a deschide nuanţa unui fond de ten lichid cu o jumătate de măsură. Practic pui o picătură şi fondul de ten se deschide miraculos la culoare, zic ei. Cine le-a folosit deja, please let me know dacă funcţionează.

Tot aici ar fi de adăugat şi tipul fondului de ten ales, care TREBUIE să fie în concordanţă cu nevoile tenului tău. Spre exemplu, dacă ai un ten mixt, cu tendinţe de îngrăşare în zona T, nu îţi cumpăra un fond de ten cu o formulă uleioasă, tot ce vei face va fi să dublezi cantitatea de ulei pe care tenul tău o primeşte. Rezultatul? În loc să capeţi un look glowy sănătos, o să luceşti şi mai tare. În extrema cealaltă, pentru tenul uscat, este indicat un fond de ten cremos, cu un finish semi-mat sau glowy, care să asigure hidratarea de care duce lipsă. De evitat fondurile de ten sub formă de pudră, ce ar da un aspect şi mai “făinos” tenului deja uscat.

      2. Tenul nu este hidratat înainte de aplicare

Hidratarea tenului este ATÂT de necesară. Nu contează anotimpul, nu contează când aplici, important e să aplici! Creme, serumuri, vitamine, apă – dă-i ce are nevoie! Un ten care se cojeşte poate fi destul de enervant, mai ales după ce punem şi fondul de ten deasupra şi arătăm ca şi cum am scos faţa din făină. Plus că o cremă hidratantă aplicată înainte poate fi o foarte bună bază pentru machiaj. O hidratare corespunzătoare vine la pachet cu un ten sănătos, remember that! Eu m-am învăţat minte, două-trei zile dacă nu aplic cremă de noapte sau un serum facial, cearcănele sunt mult mai proeminente, obrajii se usucă, iar faţa mea începe să producă şi mai mult sebum, pentru a se apăra. Prin urmare, o să am o zonă unde am să lucesc precum un disco-ball şi o zonă gen deşertul Sahara. Not cool!

     3. Prea mult fond de ten

Nu degeaba se spune că Less is more! Din dorinţa de a acoperi atât de tare imperfecţiunile, sfârşim prin a pune prea mult fond de ten pe faţă. Ce rezultă de aici pe lângă efectul de mască? Aceste imperfecţiuni nu sunt acoperite, ba din contră, am reuşit să le evidenţiem şi mai tare, creând acel efect “cakey”. Eu încep aplicarea din zona T, acolo unde am mai multă nevoie de acoperire având un ten mixt, şi apoi continui spre extremităţile feţei, cu restul de produs rămas pe pensulă sau în burete. Nu adaug altă cantitate, ci întind ceea ce a rămas pe pensulă. Dacă foloseşti un bureţel, acesta stochează şi mai mult produs, aşadar sigur îţi va ajunge şi pentru extremităţile feţei, zone ce nu sunt aşa expuse, şi prin urmare, nu prea apar nici pustule ce trebuie acoperite. În cazul meu, cel puţin.

3 greseli majore in aplicarea fondului de ten
De când am descoperit fondul de ten Double Wear, suntem de nedespărţit! Consider că este cel mai bun fond de ten pentru mine, la momentul actual. Mai ales că este oil-free, exact ce am nevoie pentru un ten mixt!

Aş mai putea continua şi cu un punct 4, ce ar viza blenduirea produsul pe toată faţa, dar refuz să cred că în 2017, femeile inteligente nu au învăţat încă să întindă fondul de ten corect. La modul: nu ne dorim să avem zone neacoperite pe faţă şi să ne spună cineva “Hey, vezi că nu ţi-ai întins bine fondul de ten!“. Been there, done that, aşa că mi-am învăţat lecţia. Mai bine mai verific o dată înainte să ies din casă, de preferat, cu oglinda de la paleta de make-up, lângă geam la lumină :). Sper că veţi găsi aceste informaţii utile şi dacă şi voi aţi descoperit astfel de greşeli “majore”, ce ne scapă în ritualul de make-up, m-aş bucura să le împărtăşiţi cu mine!

PS: Vreau să vă mulţumesc pentru feedback-ul primit la articolul precedent, atât aici pe blog, cât şi în social media, şi să vă întreb dacă postările de genul “blogging tips” vă sunt utile şi v-ar interesa să mai vedeţi şi altele. Mie îmi place să scriu despre acest subiect, pentru că în felul ăsta adun ideile într-un singur loc, şi aş putea să o fac mai des, dacă vă doriţi asta. So, let me know!

Mă găsiţi şi pe:
Facebook: Zambet Gratis Blog
Instagram: Gia_Gianina
Pinterest: GiaGianina

Kisses

*acest articol nu a fost sponsorizat de către Estee Lauder

 

 

 

Related Post

Bagajul de vacanţă de la Bioderma
Barnangen – Sau cum am inceput să iubesc din...
Yves Rocher reînnoieşte gama Hydra Vegetal
Review: Produse de îngrijire Cosmetic Plant

39 thoughts on “3 greşeli majore în aplicarea fondului de ten”

  1. Alexantza says:
    May 2, 2017 at 12:05 pm

    Eu n-am reusit sa ma inteleg cu fondul asta de ten de nicio culoare, oricat am incercat. Nicio metoda nu a functionat pentru mine.
    Bune sfaturi, sa speram ca citesc postarea ta si tipele ‘portocalii’. :))

    Reply
  2. Sibel says:
    March 3, 2017 at 4:51 pm

    Pe un ten nepregatit nu as pune nimic, nici atat fond de ten.

    Reply
  3. Hadasa says:
    February 7, 2017 at 10:40 am

    Nu stiu daca o sa ajung vreodata sa imi nimeresc nuanta de fond de ten potrivita. Mi se pare unul din cele mai complicate task-uri ale vietii :))

    Reply
  4. Gia says:
    February 2, 2017 at 5:44 pm

    Recunosc ca multe am invatat si eu de la bloggerii de beauty… 🙂

    Reply
  5. Rokolla says:
    February 2, 2017 at 1:14 pm

    Ai punctat foarte bine. Foarte utile sfaturile si imi place sa citesc mici trucuri descoperite pe parcursul timpului. Eu fac greseli frecvente si incerc sa le remediez. Imi sunt de ajutor informatiile primite in acest articol.

    Sincera sa fiu imi doresc un fond de ten cu o acoperire mare ca double wear. Cu prima ocazie am sa-l achizitionez si eu

    Reply
  6. Cristina says:
    February 2, 2017 at 10:55 am

    Se vede oribil fondul de ten mai inchis si din pacate am remarcat ca in loc sa ne ajute machiajul sa fim mai frumoase, arata din ce in ce mai urat.

    Reply
  7. Georgiana Sabina says:
    February 2, 2017 at 10:42 am

    Pe vremea când foloseam fond de ten mă confruntam și eu cu astfel de probleme.

    Reply
  8. Dee says:
    February 2, 2017 at 5:45 am

    Amin! Foarte bine punctat!
    Trebuie sa recunosc ca si eu comiteam aceste “infractiuni” dar ma bucur ca in timp am invatat cum sa transform fondul de ten din dusman, in alaiatul meu (asa cum ar fi trebuit sa fie inca de la inceput).. 🙂
    Pupici

    Reply
  9. Stefania Petcu says:
    February 1, 2017 at 11:12 pm

    Nepotrivirea nuantei cred ca-i cea mai comuna greseala, vad foarte des acest lucru si nu e deloc bine si de obicei nuanta e mai inchisa decat ar trebuisa fie, nu mai deschisa.

    Reply
  10. Bianca Ionel says:
    February 1, 2017 at 10:39 pm

    Hidratarea este cea mai importantă și eu am testat asta pe mine o bună perioadă de timp. Tenul e mult mai luminos când consumăm măcar 1l jumătate de apă pe zi și machiajul rezistă altfel pe parcursul zilei.
    La partea cu blenduirea din nou te susțin și am să-ți împărtășesc faptul că am avut experiențe neplăcute pe partea de make-up. M-am trezit dată cu un fond de ten mai închis și mi s-a spus că așa trebuie, pe motiv că era lumina gălbuie din sala evenimentului, m-am trezit dată cu fond de ten doar pe anumite părți ale feței și nu în ultimul rând am fost dată cu un fond de ten uleios, în condițiile în care le-am spus că am tenul gras. După o oră străluceam frumos în lumina gălbuie a sălii. De machiaj nu-ți mai spun… a fost prea tristă experiența respectivă.
    Ar fi fain un articol pe tema „zone pe care uităm să le dăm cu fond de ten”.

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      February 1, 2017 at 11:14 pm

      Hey Bianca! Ma bucur mult pt interesul manifestat acestui articol si chiar mi ai dat o idee foarte buna! Cum scriam si la tine pe blog, trebuie sa o scriu ca sa nu o uit 😂😅

      Reply
  11. lazar ramona says:
    February 1, 2017 at 6:20 pm

    Sincera sa fiu am vazut numai fete cu un strat generos de fond de ten pe fata si am crezut ca asa arata o fața cu fond de ten, nu ca si-ar fi pus ele prea mult. Am incercat si eu sa folosesc si mi se parea ca fata mea arata la fel desi nu ma dadusem cu mult… Prefer mai bine un bb cream

    Reply
  12. Vyo Vyoleta says:
    February 1, 2017 at 4:53 pm

    Nu mi s-a intamplat pana acum sa schimb fondul de ten si sa cumpar nunanta nepotrivita, iar daca se va intampla cu siguranta voi tine cont de ce ai mentionat tu.

    Reply
  13. Butterfly says:
    February 1, 2017 at 2:52 pm

    Eu cand iau o nuanta nepotrivita il amestec cu alta potrivita si se echilibreaza. Este foarte buna ideea sa incerci nuanta pe gat, pentru ca de fapt acolo apar problemele.

    Reply
  14. Eva Luna says:
    February 1, 2017 at 10:31 am

    Si eu am auzit de picaturile de la The Body Shop, dar nu le-am incercat. Daca or fi bune si nu schimba consistenta fondului de ten, chiar mi-ar trebui asa ceva ^_^

    Reply
  15. Sima Irina says:
    February 1, 2017 at 9:37 am

    Si mie mi s-a intamplat mai ales pe la inceput sa fac astfel de greseli. Acum incerc sa respect regulile, dar tot mai uit de hidratarea tenului inainte.

    Reply
  16. Andreea-Elena says:
    February 1, 2017 at 9:31 am

    Deci am citit cu interes acest articol. Nu ca nu stiam aceste lucruri, dar imi place sa citesc sfaturi. Imi plac si pozele foarte mult si sincer, chiar daca nu ai vrut sa faci reclama fondului de ten, acum eu vreau sa il incerc. 😀

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      February 1, 2017 at 9:33 am

      Multumesc Andreea! Daca ai un ten mixt spre gras, atunci e un fond de ten potrivit pentru tine. Eu il folosesc deja de 2 ani, si in ciuda pretului foarte mare (aproximativ 200 lei), nu ma vad renuntand prea usor la el. Plus ca iti ajunge si 6-8 luni o sticluta. Deci merita investitia.

      Reply
  17. Iasmina says:
    February 1, 2017 at 6:40 am

    Pentru mine ar fi destul de complicat sa-mi aleg nuanta potrivita, insa cand am nevoie de machiaj, apelez la cine se pricepe mai bine si scap de grija.

    Reply
  18. Secretele frumusetii says:
    January 31, 2017 at 10:41 pm

    De frica măștii prefer mai mult sa folosesc o crema colorata. Am un ten deschis sigreu găsesc un fond de ten potrivit, iarna sunt cu jumătate de ton mai deschisă decât 51 de la Bourjois, iar vara sunt cu jumătate de ton mai închis fata de aceasi nuanță, iar subtonul este unul neutru.

    Reply
  19. Claudia`s Choice says:
    January 31, 2017 at 10:27 pm

    Eu prefer mereu sa pierd mai mult timp cu blenduirea,decat sa ies din casa cu efect de masca!

    Reply
  20. Raluca Brezniceanu says:
    January 31, 2017 at 10:13 pm

    Iubesc postările de genul “blogging tips” pentru ca asa imi descoper eventualele lacune .

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      January 31, 2017 at 10:14 pm

      Multumesc pentru feedback Raluca! O sa ma gandesc in acest weekend si la alte subiecte pe care le-as putea acoperi intr-o postare de genul blogging tips.

      Reply
  21. Corina says:
    January 31, 2017 at 10:01 pm

    Sunt de acord cu ce ai spus!
    Eu nu prea folosesc fond de ten.

    Reply
  22. Doina Racoti says:
    January 31, 2017 at 9:48 pm

    Nu ma pricep la make-up, asa ca aplelez la profesionisti

    Reply
  23. Iulia Negoescu says:
    January 31, 2017 at 9:19 pm

    De cand folosesc Shade Adjusting Drops, pot sa ma bucur in voie de toate fondurile de ten din colectia mea si am mai mult curaj sa experimentez cu unele noi. Din pacate, nu sunt foarte multe branduri care fabrica fonduri de ten pentru fete palide ca a mea, deci in cazul meu, picaturile de la The Body Shop sunt un must have!

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      January 31, 2017 at 9:34 pm

      Yey, ma bucur ca in sfarsit citesc o parere sincera despre picaturile minune. Eu nu am avut nevoie sa cumpar pana acum pentru ca am reusit sa-mi gasesc mereu nuante exact pentru tenul meu, mai ales iarna cand sunt foarte alba :))

      Reply
  24. Rebeca says:
    January 31, 2017 at 7:27 pm

    Ce faci atunci cand zona T este uscata, iar pomeții au o piele grasa? Nu am vazut niciodată nicăieri un tutorial despre cum sa aplici fondul de ten intrun astfel de caz. Si nu este o gluma. Aceasta este marea mea problema 🙁

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      January 31, 2017 at 7:52 pm

      Rebeca, iti promit ca ma voi interesa despre problema asta. Si mie imi da acum de gandit!

      Reply
  25. ella says:
    January 31, 2017 at 6:30 pm

    Nu folosesc fond de ten, rareori aplic un CC cream care mi se pare ca se aplica mult mai usor decat un fond de ten, dar intr-adevar sunt foarte bune sfaturile tale.

    Reply
  26. Bratu Gabriela says:
    January 31, 2017 at 5:54 pm

    eu nu ma dau cu fond de ten, cel mult cu un bb sau cc, dar treaba cu hidratarea e intr-adevara foarte, foarte importanta!!! prima data mi-a creat probleme si chiar ma uitam ciudat la mine vazand ca se marunteste cc-ul practic in zona unde era pe piele foarte uscata

    Reply
  27. Camelia Covaci says:
    January 31, 2017 at 5:00 pm

    Dar câte astfel de greşeli în aplicarea fondului de ten nu vedem…!?
    La punctul 2 recunosc că mai am şi eu de lucrat, zona de la aripile nasului se cojeşte destul de des chiar după ce aplic fondul de ten. Probabil ca nu hidratez acea parte suficient de mult sau de bine.
    Mie îmi plac astfel de posturi şi mi se par utile. Mereu este câte ceva de învăţat.

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      January 31, 2017 at 5:30 pm

      Multumesc Camelia, e bine de stiut, vreau sa aduc subiecte interesante pe blog, sa va placa sa intrati sa cititi. De aceea si va pun astfel de intrebari 🙂

      Reply
  28. Loredana says:
    January 31, 2017 at 3:30 pm

    Super articol! Eu testez nuanta fondului de ten pe mandibula si merg inspre gat cu el. Daca se estompeaza, e nuanta mea. In orice caz, am descoperit un site in care poti afla nuanta potrivita, ba chiar iti pot trimite pe mail nuantele potrivite de la muuulte branduri! Super idee! Si chiar m-au nimerit, adica e pe bune, zic eu din experienta mea! 🙂

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      January 31, 2017 at 3:34 pm

      Loree, vreau si eu acest site minune, da-mi pe facebook un mesaj ceva 😀 multuuu! :*

      Reply
  29. fashiondoctor says:
    January 31, 2017 at 2:53 pm

    exact. si poate un fdt nepotrivit tenului. mersi

    Reply
    1. Gia Gianina says:
      January 31, 2017 at 3:25 pm

      Am scris asta la punctul 1, cand am discutat despre tipurile de ten si ce este recomandat pentru ele…

      Reply
  30. Mirabela says:
    January 31, 2017 at 11:01 am

    Cel mai mult ma enerveaza nepotrivirea de nuanta, sau fetele care aplica fondul de ten ca o masca de clown. Se vede clar diferenta intre fata si gat. E super enervant, dar daca pe ele nu le deranjeaza, nu e problema mea :))

    Reply
  31. Mihaela says:
    January 31, 2017 at 9:30 am

    Eu recunosc ca faceam cel putin doua dintre greselile enumerate de tine: nu imi alegeam corect nuanta si nu o intindeam uniform, dar de cand am inceput sa citesc bloggeri de beauty lucrurile sau schimbat.

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hello there!

Eu sunt Gia şi deţin acest blog. Scriu despre beauty, lifestyle, travel şi alte pasiuni. Dacă ai vreo sugestie, vrei să îmi transmiţi un gând bun sau doreşti să colaborăm, poţi folosi formularul din pagina de contact sau poţi trimite direct un e-mail pe adresa: contact@zambetgratis.com. Îţi mulţumesc pentru vizită şi sper să îţi placă ce găseşti aici.

wanna get the news?

  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • Twitter
  • YouTube

Type some keywords…

gia_gianina

💻Blogger at www.zambetgratis.com
📍Bucharest, Romania
👩🏼‍⚖️Law student
🌴Travel lover
☕️Coffee Addict
🔥Latest Blog Post👇

Gia Gianina
I miss you everyday and today more than ever 💔 I miss you everyday and today more than ever 💔 #loveyoudad #hopeyouaregoodinheaven #guardianangel
Instagram post 17852671736424019 Instagram post 17852671736424019
🌲🌨☃️ 🌲🌨☃️
Instagram post 17887010887860931 Instagram post 17887010887860931
Merry Christmas! 🎄🎁 Merry Christmas! 🎄🎁
#christmassymood ❣️ #christmassymood ❣️
Guarding all the presents until the Christmas morn Guarding all the presents until the Christmas morning😅🎁🎄
#santaiscoming #christmastree
💻☕️ #morningcoffee #saturdayvibes #lawstude 💻☕️
#morningcoffee #saturdayvibes #lawstudent #onlinecourses #flatlay
Winter & Christmas mood on ❣️🌹❣️ Winter & Christmas mood on ❣️🌹❣️
I will love you forever 😞🙏 I will love you forever 😞🙏
🍁🍁🍁 🍁🍁🍁
#fallvibes 🍂🍁🍂 #fallvibes 🍂🍁🍂
💕 💕
Weekend escape 🌲 Weekend escape 🌲
Sweater weather @balvanyosresort 🍂🐿🐻 #fal Sweater weather @balvanyosresort 🍂🐿🐻
#fallmood #fallseason #septembervibes #cosy
Unplug & unwind ⛰ #balvanyosresort #visitcovasna Unplug & unwind ⛰
#balvanyosresort #visitcovasna
Let’s all have a moment and admire these pretty Let’s all have a moment and admire these pretty little eyeshadow and blush palettes from @pixibeauty 🔥🔥🔥
#pixibeauty #pixibypetra #pixiperfect
Happy bday to the most powerful woman we know, our Happy bday to the most powerful woman we know, our amazing mom 🎂💕 we love you so so much and we thank God for each moment we share together! 🥰🤗
#32august 🌊🐚 #32august 🌊🐚
Late summer nights @ @thraciancliffs 🥂 Late summer nights @ @thraciancliffs 🥂
Load More... Follow me on Instagram

Recent Posts

  • Sanatatea inseamna frumusete. Primeste-o si da-o mai departe.
  • Cum să îţi organizezi singură nunta & after-wedding impressions
  • Protected: Nunta la hambar
  • You needed to learn it so I took you through it.
  • Review Tefal Pro Express Ultimate Care
  • Noua colecție de espressoare Tchibo Cafissimo e made in Heaven!

Disclaimer

Blogul acesta are caracter pur informativ. Toate părerile îmi aparţin, doar în cazul în care nu s-a stipulat altceva în cadrul articolului.

Pe acest blog vei găsi atât articole personale, review-uri pentru produse cosmetice cumpărate din fonduri proprii, dar şi pentru produsele primite de la diverşi colaboratori. Părerile mele nu au fost şi nu vor fi niciodată influenţate de acest fapt. Chiar dacă primesc un produs nu înseamnă că voi fi obligată să vorbesc despre acesta într-un mod pozitiv, dacă nu este cazul. Toate părerile mele sunt pur subiective şi reprezintă experienţa mea personală cu acel produs. Ceea ce mie mi-a făcut bine, altcuiva îi poate face rău.

DREPTUL DE PROPRIETATE:
Toate articolele/materialele/pozele prezente pe acest blog îmi aparţin, doar în cazul în care nu s-a menţionat altceva în articol. Acestea nu pot fi folosite/copiate/duplicate în niciun mod fără consimţământul meu în prealabil. Orice încălcare a acestui fapt reprezintă o contravenţie şi poate fi pedepsită conform legilor în vigoare.

LINK-URI DE AFILIERE:
Folosesc link-uri de afiliere pentru anumite produse. Asta înseamnă că voi primi un mic procent din partea magazinului online, atunci când tu alegi să cumperi produsul către care link-ul meu te-a trimis. Acest procent nu se va adăuga la comanda ta şi nici nu o va reduce. Este o procedură ce mă vizează strict pe mine şi magazinul respectiv şi este strict decizia ta dacă alegi să cumperi sau nu.

INFORMAŢII CĂTRE TERŢI:
Datele tale personale furnizate pe acest blog nu vor fi vândute, tranzacţionate sau transferate către terţi. Pentru toate detaliile ce ţin de regulamentul GDPR, te rog consultă pagina mea Politica de confidenţialitate.

CONTACT:
Dacă vrei să îmi transmiţi o sugestie/reclamaţie/gând bun/colaborare, poţi folosi formularul de contact sau îmi poţi transmite un e-mail la adresa contact@zambetgratis.com.

Dealspotr
dealspotr.com

Gianina Urdea (@GiaGianina) - influencer profile on Dealspotr

dealspotr.com
© 2021 Zâmbet Gratis Blog | Powered by Superbs Personal Blog theme