NIVEA Urban Skin – Detox într-un minut

NIVEA Urban Skin – Detox într-un minut

De câteva zile tot văd la TV o reclamă care mă ţine în loc de fiecare dată când apare pe post. Este noua campanie NIVEA: Urban Skin Detox, ce anunţă lansarea unor noi produse: două creme de faţă (de zi şi de noapte) şi trei măşti. Până să apuc să le găsesc în magazine şi să le cumpăr să le testez şi eu, am primit comunicatul de presă şi mi-am dorit să vă vorbesc puţin despre aceste noi produse, în avans, pentru a avea mai multe informaţii în caz că vedeţi şi voi, ca mine, reclama la TV :)).

Detox într-un minut pentru tenul tău cu NIVEA Urban Skin

Oraşul se schimbă odată cu apusul soarelui. Îi simţi energia, gustul şi inspiraţia. Îl explorezi la pas sau îl parcurgi în viteză. Respiri, te relaxezi şi îţi găseşti motivaţia. Devii tu pe bulevardele luminate, pe străzile boeme, la o piesă de teatru contemporan sau în restaurantul de pe marginea lacului. Îl simţi cu toată pielea. Iar pielea? Contactul tău cu restul lumii.

NIVEA Urban Skin - Detox intr-un minut

Pentru ca tu să fii una cu oraşul, să te bucuri de el şi să îţi dezlănţui spiritul urban, NIVEA a creat gama completă de detox pentru tenul tău: Urban Skin, ce conţine două creme de faţă, de zi şi de noapte şi trei măşti. Astfel, tu profiţi de fiecare experienţă pe care ţi-o oferă oraşul, în timp ce noua gamă îi oferă tenului tău exact ce are nevoie – protecţie, hidratare şi detox.

Crema de zi şi de noapte NIVEA Urban Skin oferă tenului tău hidratare puternică graţie acidului hialuronic şi detoxifiere prin antioxidanţii şi extractul de ceai verde bio din componenţă. Astfel, pielea ta îşi va recăpăta sănătatea şi frumuseţea naturală, iar tu vei arăta şi te vei simţi una cu oraşul. Combină cele două creme cu una dintre cele 3 măşti de fată ce detoxifiaza pielea în doar 1 minut de la aplicare şi vei fi pregătită de orice aventură urbană.

Purifică-ţi tenul în doar 1 minut

Masca de faţă NIVEA Urban Detox Purify detoxifică tenul reducând efectul factorilor externi, chiar atunci când te întorci din oraş de la un concert în aer liber sau de la o terasă de pe o străduţă lăturalnică. Aceasta conţine argilă albă şi extract activ de magnolie ce ajută la exfolierea celulelor moarte şi la curăţarea pielii în profunzime. După utilizare, tenul tău va rămâne catifelat şi perfect îngrijit.

 

NIVEA Urban Skin - Detox intr-un minutSoluţie pentru închiderea porilor într-1 minut

NIVEA Urban Detox  Pore Refine este masca de fată ce îndepărtează impurităţile, reduce dimensiunea porilor dilataţi şi îmbunătăţeşte textura pielii. Datorită formulei self-heating şi extractului activ de magnolie, tenul îşi recapătă aspectul neted şi sănătos şi îl protejează de factorii externi. Pregăteşte-te să explorezi oraşul cu faţa luminoasă şi zâmbetul pe buze.

NIVEA Urban Skin - Detox intr-un minut

Hidratează-ţi tenul în doar 1 minut

Masca de faţă NIVEA Urban Detox Moisturise detoxifică pielea intr-1 minut de la aplicare în timp ce o hidratează intens şi îi oferă un aspect radiant. Încearc-o în sezonul cald sau rece, atunci când eşti mai mult prin oraş, şi oferă pielii energia de care are nevoie pentru a face faţă provocărilor urbane. Ceaiul verde bio şi acidul hialuronic conlucrează pentru a produce mixul perfect de îngrijire pentru pielea ta.

NIVEA Urban Skin - Detox intr-un minutPentru a-ţi trezi dorinţa de a explora oraşul iubit şi de a-i afla secretele, NIVEA a creat o colecţie de tricouri cu designerul Madalina Andronic. Acestea sunt imprimate cu simboluri urbane inspirate din viaţa de zi cu zi care te vor ghida în aventura urbană. Urmăreşte activările NIVEA din marile magazine din ţară şi alege-ţi tricoul preferat.

NIVEA Urban Skin - Detox intr-un minut

Mod de utilizare produse URBAN SKIN: Aplică o cantitate generoasă de produs pe tenul curat, în special pe frunte, nas şi bărbie, evitând zona ochilor şi a buzelor. Lasă masca să acţioneze timp de 1 minut, apoi clăteşte cu apă caldă. Poate fi folosită zilnic, ori de câte ori simţi nevoia că ai nevoie de curăţare. Noua gamă este special concepută pentru a-ţi proteja pielea de factorii externi, în timp ce tu te bucuri de tot ceea ce îţi oferă oraşul în care trăieşti. Pentru experienţe urbane memorabile, foloseşte zilnic Urban Skin ca parte din rutina ta de îngrijire.

Preţuri maxime recomandate:

  • Cremă de zi / de noapte NIVEA Urban Skin – 50 ml, 24,90 RON/buc
  • Mască NIVEA Urban Skin – 75 ml, 24,90 RON/buc

Eu am să le caut în magazine şi cu siguranţă voi lua crema de zi şi măştile Detox Pore Refine şi Detox Purify pentru îndepărtarea impurităţilor, deoarece ştiţi că am făcut o pasiune pentru măştile cu argilă şi chiar în curând se va termina masca pe care o folosesc în prezent, aşadar e timpul pentru una nouă!

Pentru mai multe detalii urmareste paginile de Facebook si Instagram NIVEA Romania.

#UrbanSpirit #UrbanSkin

Kisses

Related Post

4 thoughts on “NIVEA Urban Skin – Detox într-un minut

  1. Imi plac ambalajele acestor produse, dar eu nu le stiam. Acum am aflat prima data despre aceasta noua gama.
    Pare foarte faina! Poate incerc si eu!
    Multumesc pentru instiintare!
    Te pup!

    1. Trebuie sa te mai uiti si la TV din cand in cand, mai Lori :)) acolo am vazut si eu prima data reclama si apoi am primit pe mail informatiile. Ma bucur ca ai citit aici. Hai sa vedem cum sunt dupa ce le folosim! Pupici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *