Cei mai frumosi ani

Imi amintesc si acum cu exactitate momentul cand am implinit 18 ani. Eram in tren, cu sora mea si cea mai buna prietena a ei, in drum spre Timisoara. Entuziasmul nostru pur si simplu iesea prin toti porii, nu mai fusesem pana atunci in Timisoara, abia asteptam sa simtim vibe-ul orasului si sa luam stradutele la picior. Fetele m-au surprins cu o prajiturica in care au infipt usor si o lumanare, asteptand sfioase miezul noptii sa imi cante “La multi ani”. Nu imi doream sa am majorat, asa cum se practica. Pentru mine era de ajuns ca parintii ne lasasera sa plecam de acasa in celalalt capat de tara :)). Excursia de 10 zile la Timisoara m-a incarcat cu atat de multe emotii, incat nu credeam ca este posibil.

Banuiesc deja ca stiti despre renumele ardelenilor, ca sunt oameni deschisi, sinceri si calzi. Exact asa i-am gasit si noi, iar acest lucru nu a putut decat sa ma bucure enorm. M-am simtit extraordinar acolo, iar de atunci imi promit in fiecare an ca am sa ma intorc.

Aniversarea celor 19 ani ma gasea la mine in oras,  facandu-mi bagajele pentru marea mutare in capitala tarii. Da, incepeam facultatea, iar Bucuresti-ul urma sa fie pentru mine caminul unde aveam sa cunosc o multime de oameni noi, unde urma sa explorez si sa cunosc locuri frumoase. Bucuresti este si acum locul unde simt ca m-am regasit, format, crescut, educat.

La cei 19 ani simteam ca am lumea la picioare, ca drumul meu in viata abia acum incepea. La 19 ani credeam cu sfintenie ca asta este cea mai frumoasa varsta, liantul dintre adolescenta si maturitate, momentul cand tot ce ai invatat acasa la ai tai urma sa fie aplicat in luarea deciziilor. Cu alte cuvinte, la 19 ani am simtit ca urmeaza sa aleg calea pe care vreau sa o parcurg in viata, incepand de la alegerea facultatii si/sau a specialitatii si pana la orasul unde voi locui de acum incolo.

Odata cu trecerea anilor de facultate, ma regaseam in stilul de viata al bucurestenilor, m-am acomodat rapid cu zilele zgomotoase si forfota orasului. A fost o decizie asumata, mi-am dorit dintotdeauna sa traiesc intrun oras mare si agitat. Intotdeauna gaseam ceva de facut sau de vazut. M-am angajat cand am implinit 20 ani. A fost primul meu job cu carte de munca, ce sa mai, eram entuziasmata pana peste cap. Insa a fost pentru cateva luni doar :)) (jobul era part-time pe timpul verii).

Odata cu venirea aniversarii de 22 ani si terminarea facultatii, se simtea presiunea gasirii unui job, si nu unul oarecare, ci unul in concordanta cu specialitatea facultatii. Acest fapt urma sa devina un cosmar, intrucat la momentul acela nu prea erau locuri de munca pe specificul meu, ori daca existau, cerintele erau incredibile: experienta de minim 2 ani pe posturi similare, un portofoliu de evenimente realizate de tine & so on. Sa ne intelegem, am terminat Comunicare si Relatii Publice, imi doream sa fac PR, si cred ca nu eram singura care se regasea atunci in imposibilitatea gasirii unui loc de munca.

La 22 – 23 tindeam sa cred ca statul va ajuta mult mai mult tinerii absolventi si ca va facilita trecerea de pe bancile facultatii catre inceputul unei cariere. Urma sa imi demostreze ca m-am inselat. Nu au fost perioade usoare, mergeam la interviuri si ma intorceam acasa mai dezamagita decat oricand. Atunci cand s-a ivit ceva ok, am facut compromisul de a ma angaja pe un post conex, daca il pot numi asa. Urma sa stabilesc ulterior in ce directie o apuc, important era sa lucrez, simteam ca o iau razna acasa.

La 22 ani am trait si dezamagirea cea mare: aceea de a constanta ca facultatea pe care o terminam nu prea ma va ajuta. Cand ne-am inscris, in 2010, era la mare cautare sa fii absolvent la Comunicare si Relatii Publice (dovada sunt cei 9 candidati / loc), apoi in 2013-2014 – aparuse un articol in presa cu topul facultatilor inutile: a mea era fruntasa. Tragedie!

Long story short, m-am angajat dupa 4-5 luni de cautari si interviuri, insa nu eram multumita de ceea ce faceam. Dupa 9 luni aproape mi s-a oferit ocazia de a lucra in cu totul alt sector: financiar-contabil. Eu care am urat matematica in liceu, am fost la profil de Filologie :)). Nu va imaginati ca aceasta schimbare urma sa fie la 180 grade, nu deveneam peste noapte contabil, insa ceea ce faceam de acum incolo imi placea din ce in ce mai mult.

M-am bucurat atunci ca nu am facut un master pe Comunicare imediat dupa ce am terminat facultatea. Contrar multor pareri, am invatat ca cel mai important la acea varsta era sa te descoperi pe tine si ceea ce iti place sa faci, nu sa te arunci cu capul inainte sa urmezi un master doar pentru ca asa era trendul. Nu regret nicio secunda ca nu l-am facut atunci, pentru ca urma sa se dovedeasca o gresala.

In schimb am profitat de perioada aia la maximum, am trecut prin diverse domenii de activitate (incepusem cu Secretariat, apoi Achizitii, Comercial si un pic de Contabilitate). Nu multi sunt cei care reusesc in doi ani sa acumuleze experienta din mai multe domenii, si aici blamez atat angajatorii (care vin cu cerinte stupide si mult prea exigente la interviurile de angajare), dar si sistemul din tara asta. Nu am sa insist mai mult pe acest subiect.

Ca sa revin la titlul articolului, chiar daca perioada dintre 22-24 nu a fost usoara, am iubit-o si am vrut sa profit de fiecare sansa care mi s-a dat! Da, este adevarat ca ajungeam acasa si blestemam ca la birou faceam chestii fara legatura cu responsabilitatile din fisa postului, insa acum vad totul cu alti ochi.

Ma bucur enorm ca am avut posibilitatea de a trece prin atat de multe domenii de activitate intrucat m-a ajutat sa ma cunosc pe mine si sa descopar ce imi place cu adevarat. Ce vreau sa fac in viata asta, ce ma pasioneaza, ce ma face fericita cand ajung acasa si observ ca nu fac parte din categoria oamenilor care isi urasc jobul.

Filosoful chinez Confucius spunea cam asa: “Alege-ti o ocupatie pe care sa o iubesti si nu vei mai fi nevoit sa muncesti o singura zi din viata ta!”  Simplu, daca stai sa te gandesti, solutia sta in mainile tale. Cei ce muncesc sunt cei care fac asta pentru bani. Cei care fac asta din pasiune, pentru visul lor, nu muncesc deloc. Se distreaza si se bucura de viata.

Acum, in pragul implinirii unui sfert de veac :)), ma aflu undeva intre Comercial si Contabilitate si nu ma pot decide ce-mi place mai mult, de asta merg in paralel cu amandoua. Cred cu tarie ca odata cu descoperirea de sine si a lucrurilor pe care le iubesti, succesul nu va intarzia sa apara. Daca vei reusi sa traiesti si viata pe care ti-o doresti, iar in locul banilor sa iti doresti mai mult timp cu cei dragi, atunci te numeri printre castigatori.

Fiecare perioada din viata are farmecul ei si trebuie traita ca atare. Bucura-te, descopera-te, cauta sa afli ce iti place, iar satisfactia si bucuria isi vor face loc in viata ta mai devreme decat te astepti. Pentru mine acestia sunt cei mai frumosi ani.

Reteta-succesului-in-cariera--angajatul-optimist-vs--cel-pesimist

Sursa foto: Google

3 thoughts on “Cei mai frumosi ani

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *